Articole

Și anul acesta am participat la o nouă ediție WordCamp care a avut loc în 27-28 octombrie. Ca de obicei, cele două zile au fost foarte intense și captivante, cu prezentări, networking, inspirație, conexiuni, prieteni și voie bună. Prezentările au fost practice, tehnice sau inspiraționale, amuzante pe alocuri, cu topicuri utile pentru business sau cu recomandări practice legate de WordPress: develpment, GDPR, social media, SEO, AMP, Gutenberg, Kubernetes.

Câteva cifre relevante:

  • 200 de participanți pasionați de WordPress
  • 16 speakeri, reprezentând 14 țări.
  • 11 organizatori și 11 voluntari s-au implicat în organizarea evenimentului
  • WordCamp București a fost susținut cu ajutorul a 16 sponsori.

Un eveniment memorabil, de mare amploare, care oglindește pulsul comunității WordPress din România.

Ca în fiecare an, am participat ca voluntar, pentru că îmi place să mă implic în această comunitate.

Câteva idei de la prezentările care mi-au reținut atenția

How to find peace and change the world a fost o prezentare inspirațională, neașteptată pentru un eveniment dedicat WordPress-ului. Emanuel Blagonic a prezentat valorile și principiile sale de viață care îl ajută să împletească armonios profesia cu familia, activitățile tehnice cu cele dedicate sufletului și astfel, ca om integru, să inspiri schimbarea în lume. Câteva idei care ne-au reamintit ca dincolo de business suntem oameni. Câteva idei:

Familia pe primul plan

Învață din greșeli

Părăsește zona de confort și extinde-ți limitele

Ajută-te pe tine întâi pentru a putea să-i ajuți pe ceilalți

Dăruiește necondiționat

Nu renunța niciodată

Automatic WordPress Operations with Kubernetes a fost prezentarea lui Călin Don, Presslabs. Mărturisesc că nu am aflat de tehnologia Kubernetes până la această prezentare și m-am documentat ulterior. Kubernetes este o platformă extensibilă portabilă open-source folosită pentru automatizarea, scalarea și managementul aplicațiilor. WordPress este renumit pentru faimoasa instalare de 5 minute. Dar ce facem în cazul în care avem nevoie de 10 sau 100 de instalări? Cum se upgradează și cum se rezolvă eventualele erori? Kubernetes este tehnologia care poate fi folosită pentru procesul de automatizare a etapelor de dezvoltare ale site-urilor dezvoltate cu WordPress: Deploying & Upgrading, Scalare, Backup, Monitorizare și alerte, Securitate. O idee care mi-a plăcut: Back-up-ul nu este real decât dacă poate fi restaurat.

AMP is getting faster a fost prezentarea lui Yanick Gaultier în care a vorbit despre beneficiile utilizării versiunii AMP (Accelerate Mobile Pages) pentru site-uri (SEO & viteză). AMP este tehnologia dezvoltată de Google în colaborare Twitter, Pinterest, LinkedIn și WordPRess prin care se implementează o versiune foarte simplificată a unui site, cu scopul de a se încărca cât mai rapid. Pentru WordPress se implementează cu un plugin, de ex. weeblrAMP. Multe detalii despre AMP:

ampproject.org este site-ul oficial,

ampbyexample.com conține exemple concrete de implementare

Mi-a rămas în minte prezentarea lui Horia Neagu – WordPress & SEO – At Long Last Love – prin imaginile originale folosite în  prezentare.

Ideea principală: SEO e mai mult decât instalarea pluginului Yoast și punctul verde care îți confirmă că ai folosit cuvintele cheie. Foarte importante: optimizare viteză, optimizare imagini și optimizare cod.

Alege pluginurile așa încât să te ajute și din punct de vedere SEO și evită-le pe cele care solicită multe resurse:

De evitat: WPBakery Plugin și Revolution Slider

În loc de Broken link, recomandă Screaming Frog

În loc de Contact Form 7, recomandă Caldera Forms

În loc de embed FB page, folosește Follow us link/badge.

Lista completă a prezentărilor o puteți urmări pe site-ul oficial, iar pe Olivian.ro, găsiți note și fotografii de la eveniment cu slide-urile de la (aproape) toate prezentările.

Întâlnirile WordCamp au un vibe pozitiv unic și antrenant care mă încarcă pentru mult timp. Pasiunea pentru WordPress este absolut contagioasă. Unde te uiți în jur, găsești un zâmbet, un răspuns, o mână prietenoasă, o idee, o persoană care inspiră, un sfat tehnic dat cu generozitate. La WordCamp nu am văzut pe nimeni să schimbe cărți de vizite. Însă aici se leagă prietenii care trec de multe ori de granițele profesionale.

Aștept cu nerăbdare următoarea ediție!

 

WordCamp București este o oportunitate excelentă pentru cei care lucrează cu WordPress  să se întâlnească, să-și facă prieteni noi, să-și împărtășească experiența și să petreacă împreună un timp de calitate. Pasiunea se citește pe chipul tuturor și pe tot parcursul evenimentului poți vedea doar entuziasm și prietenie. Participă utilizatori cu experiențe diferite, de la simpli utilizatori la developeri, agenții, producători și cu toții sunt deschiși să afle mai mult și să ofere din ceea ce știu. 

Au fost prezentări bune, cu informații de calitate și vorbitori pasionați. Dintre subiectele dezbătute mi-au atras atenția:

  • Cum să te marketezi ca freelancer: Ciprian Gavriliu a împărtășit din experiența sa câteva secrete foarte valoroase.
  • Localizarea este poezie: Adrian Pop susține cauza traducerii platformei WordPress în limba română, pentru a fi disponibil și celor nefamiliarizați cu engleza. Mai multe despre localizare puteți citi în aici.
  • Schimbă tema, dar păstrează-ți businessul: Milan Ivanovic
  • Turning SaaS into a WordPress Plugin: Alexandra Drăghici (Captain Form)
  • Turning WordPress maintenance into a money-making machine: Aleksander Kuczek (Perfect Dashboard)
  • Speed craft or making high-traffic sites fast: Petro Dobrescu (Presslab)
  • Managing a small WordPress Agency: Dalibor Vasiljevic

Toate prezentările de la WordCamp Bucharest pot fi urmărite pe site-ul WordPress.tv.

M-a impresionat deschiderea și generozitatea tuturor de a oferi din experiența lor. Cu zâmbet și pasiune. Fără superioritate și fără să ceară ceva în schimb, indiferent că sunt freelanceri, producători de teme sau agenții.

Mi-a plăcut să fac parte dintr-o echipă bine organizată și să contribui la buna desfășurare a unui eveniment important. Mi-a plăcut să văd cum fiecare își vede de responsabilitățile lui, cu devotament și pasiune.

M-am conectat cu freelanceri, am primit recomandări valoroase, am aflat secrete utile, am ascultat experiențe de succes din perspectiva producătorului și a creatorului de teme sau module (plugin), a agenției, a angajatului și din perspectiva freelancer-ului.

Pentru mine a fost o experiență puternică și în dezvoltarea mea profesională. M-am încărcat cu energia unor oameni care împărtășesc aceeași pasiune ca și mine și aștept cu nerăbdare să mă implic și în ediția următoare!

(Sursa foto: WordCamp Bucharest)