WordCamp București 2017

O nouă ediție WordCamp a reunit comunitatea WordPress din țară și de peste granițe. Într-un week-end ploios, rece si mohorât, atmosfera intâlnirii a fost caldă, deschisă și plină de bună dispoziție. Au fost prezentări foarte bune cu topicuri practice, de larg interes, dar și subiecte tehnice utile dezvoltatorilor.

Câteva subiecte care mi-au atras atenția într-un fel sau în altul:

Cum să construiești un site educativ cu WordPress: exemplificand cu proiectul personal, RapidulDeEngleza, Alexandra Drăghici, Captain Form a prezentat câteva instrumente utile pentru astfel de proiecte. Acum am aflat despre pluginul Sensei dezvoltat de Woocommerce care oferă un suport bun pentru un proiect educațional online. Cum poți monetiza un astfel de proiect? AdSense, cursuri plătite, donații, poziționarea ca expert în domeniu și parteneriate cu alte business-uri sunt ideile recomandate de Alexandra.

Life after being hacked a fost prezentarea lui Valentin Vesa, Sucuri cu informații practice de baza pentru un website securizat: documentează-te, folosește parole puternice (mai mult de 10 caractere) pe care să le schimbi la intervale diferite (Dacă ții minte o parolă, înseamnă că e slabă! :) ), nu ignora update-urile, fă back-up-uri programate offsite pe care să le testezi frecvent.

Cristian Antohe a prezentat opțiuni de localizare și internaționalizare a site-urilor și a prezentat prin comparație câteva pluginuri de traducere. Mi-a stârnit interesul noul plugin de traducere, TranslatePress,  care vine cu multe avantaje față de alte produse similare. Voi reveni cu un articol dedicat acestui plugin.

M-a captivat povestea de succes a Ivanei Circovic (Serbia), studiile de caz prezentate și recomandările pentru a construi succesul în mediul digital. Fără o strategie clară și corect planificată, succesul este o himeră iluzorie.

Cum să utilizezi eficient serviciile Amazon Cloud pentru a crește performanța unui site WordPress (Vineet Talwar) a fost o prezentare foarte concentrată (dar și amuzantă și picantă :) ), cu informații utile pe care aștept să le revăd și să le înțeleg mai bine în varianta înregistrată.

Interesată fiind de crearea unui conținut de calitate, am urmărit cu maxim interes prezentarea lui Ionuț Neagu (ThemeIsle, CodeInWP): Un ghid practic despre cum să lansezi, să dezvolți și să monetizezi un blog.  Am aflat (direct) care sunt strategiile folosite de el pentru a crea un conținut valoros și apreciat de Google. Articolele de pe CodeInWP sunt bine documentate, transparente si updatate și le folosesc ca sursă de inspirație de fiecare dată când apar. Câteva recomandări:

  • Nu scrie înainte de a afla că cel puțin 10 persoane sunt interesate de subiectul tău. Înainte de a scrie un articol bine documentat, autorii CodeInWP află direct de la posibilii cititori care sunt sibiectele de maxim interes (canale de socializare, grupuri de nișă, Quora). Ascultă problemele reale ale oamenilor și oferă-le soluții la ceea ce au ei nevoie!
  • Titlul este extrem de important pentru atragerea publicului. Mai important decât restul regulilor SEO! De fapt, este singura practica SEO onpage de care tine cont!
  • Tot ce e free e bun ca topic.
  • Fii transparent, dezvoltă autoritatea în domeniu, oferă informații utile!

Din nou, întrebarea: cum poate fi monetizat un site cu conținut de calitate? Pe de o parte, se dezvoltă încrederea în autoritatea celui care scrie și indirect poate afla și de produsele și serviciile pe care le vinde. Dar pe de altă parte, se poate afilierea este o sursă care aduce venituri importante. Însă: un mic procent din cuvintele cheie conțin link-uri monetizabile. Don`t hurry into $$!

Acestea sunt prezentările care au rezonat cu ceva din ceea ce îmi este util în prezent sau aș putea face pe viitor. Programul complet al sesiunilor de prezentări și discutții (14 la număr) din acest an îl găsiți aici, iar în curând toate prezentările vor putea fi urmărite pe WordPress.tv

A doua zi a fost Community Day, o zi în care fiecare se poate implica pentru a da înapoi ceva din experiența sa comunității WordPress. Au fost 3 echipe: Community, Polyglots, Theme Review.

Așadar, prezentările de la WordCamp pot fi găsit mult timp după finalizarea evenimentului. Iar informațiile prezentate sunt la un click distanță de oricine este interesat. De ce merită să participi la un WordCamp? Te poti conecta cu profesionisti, poți primi răspunsuri la întrebări de la orice specialist – freelancer, producător, agenție, speaker sau participant, poți fă alături de oameni care împărtășesc aceeași pasiune. Numai dacă ești prezent în această comunitate, te poți convinge de energia pe care o transmite un astfel de eveniment și de beneficiile pe care le aduce.

Pentru mine, WordCamp este evenimentul pe care îl aștept tot anul. Mă implic ca voluntar în organizare, dar nu simt oboseala celor 2 zile + pregătirile dinainte. Din contră, mă încarc de energie bună, idei valoroase și conexiuni noi.  WordCamp este doza de inspirație și energie pentru un nou an de business. De la WordCamp 2017 am plecat cu idei concrete despre ce as putea face mai departe în bussiness-ul meu, cu contacte noi, cu prieteni noi, cu inspirație pentru noi proiecte frumoase, cu bucuria de a fi parte dintr-o comunitate valoroasă.

See you next year! :)

Sursa foto: WordCamp Bucharest

Similar Posts